Santa Rita da Cascia / Sfânta Rita din Cascia

SANTA RITA da CASCIA

 La Santa avvocata dei casi impossibili

 (verso il fondo trovate una raccolta di preghiere a Santa Rita)

Oggi, 22 maggio, la Chiesa ricorda Santa Rita da Cascia. Santa Rita è una delle Sante più amate ed è oggetto di una straordinaria devozione popolare perché è molto amata dal popolo che la sente molto vicina per la "normalità" dell'esistenza quotidiana da Lei vissuta, prima come sposa e madre, poi come vedova e infine come monaca agostiniana. A Santa Rita la vita non le risparmiò nulla. Giovanissima fu data in sposa ad un uomo iroso e brutale col quale ebbe due figli, tuttavia con il suo tenero amore e passione riuscì a trasformare il carattere del marito e a renderlo più docile. Il marito fu assassinato e nel giro di poco tempo anche i figli lo seguirono nella tomba. Ella però non si abbandonò al dolore, alla disperazione, al rancore o al desiderio della vendetta, anzi riuscì in modo eroico a sublimare il suo dolore attraverso il perdono degli assassini del marito. Si adoperò instancabilmente per riappacificare la famiglia del marito con gli assassini, interrompendo cosi la spirale di odio che si era creata. Entrò in convento e lì visse gli ultimi 40 anni di vita in assidua contemplazione, penitenza e preghiera, completamente dedita al Signore. Santa Rita, 15 anni prima di morire, ricevette la singolare "spina" di quella piaga che le si stampò dolorosa sulla fronte, che incessantemente le procurò i terribili dolori e le sofferenze inaudite della coronazione di spine.

Il Santuario di Santa Rita a Cascia (foto presa da web)

LA VITA
Rita nacque presumibilmente nell'anno 1381 a Roccaporena, un villaggio situato nel comune di Cascia in provincia di Perugia, da Antonio Lotti e Amata Ferri. I suoi genitori erano molto credenti e la situazione economica non era agiata ma decorosa e tranquilla. La storia di S. Rita fu ricolma di eventi straordinari e uno di questi si mostrò nella sua infanzia. La piccina, forse lasciata per qualche momento incustodita nella culla in campagna mentre i genitori lavoravano la terra, fu circondata da uno sciame di api. Questi insetti ricoprirono la piccola ma stranamente non la punsero. Un contadino, che nel contempo si era ferito alla mano con la falce e stava correndo a farsi medicare, si trovò a passare davanti al cestello dove era riposta Rita. Viste le api che ronzavano attorno alla bimba, prese a scacciarle ma, con grande stupore, a mano a mano che scuoteva le braccia per scacciarle, la ferita si rimarginava completamente. La tradizione ci tramanda che Rita aveva una precoce vocazione religiosa e che un Angelo scendeva dal cielo a visitarla quando si ritirava a pregare in un piccolo sottotetto.

 S. RITA ACCETTA DI ESSERE SPOSA
Rita avrebbe desiderato farsi monaca tuttavia ancor giovanetta (circa a 13 anni) i genitori, oramai anziani, la promisero in sposa a Paolo Ferdinando Mancini, un uomo conosciuto per il suo carattere rissoso e brutale. S. Rita, abituata al dovere non oppose resistenza e andò in sposa al giovane ufficiale presumibilmente verso i 17-18 anni. Dal matrimonio fra Rita e Paolo nacquero due figli gemelli maschi; Giangiacomo Antonio e Paolo Maria che ebbero tutto l'amore, la tenerezza e le cure dalla mamma. Rita riuscì con il suo tenero amore e tanta pazienza a trasformare il carattere del marito e a renderlo più docile. La vita coniugale di S. Rita, dopo 18 anni, fu tragicamente spezzata con l'assassinio del marito, avvenuto in piena notte, presso la Torre di Collegiacone mentre tornava a Cascia.

 IL PERDONO
Rita fu molto afflitta per l'atrocità dell'avvenimento, cercò dunque rifugio e conforto nell'orazione con assidue e infuocate preghiere nel chiedere a Dio il perdono degli assassini di suo marito. Contemporaneamente S. Rita intraprese un'azione per giungere alla pacificazione, a partire dai suoi figlioli, che sentivano come un dovere la vendetta per la morte del padre. Rita si rese conto che le volontà dei figli non si piegavano al perdono, allora la Santa prego il Signore offrendo la vita dei suoi figli, pur di non vederli macchiati di sangue. "Essi moriranno a meno di un anno dalla morte del padre".. Quando S. Rita rimase sola, aveva poco più di 30 anni e senti rifiorire e maturare nel suo cuore il desiderio di seguire quella vocazione che da giovinetta aveva desiderato realizzare.

 S. RITA DIVENTA MONACA
Rita chiese di entrare come monaca nel Monastero di S. Maria Maddalena, ma per ben tre volte non fu ammessa, in quanto vedova di un uomo assassinato. La leggenda narra che S. Rita riuscì a superare tutti gli sbarramenti e le porte chiuse grazie all'intercessione di: S. Giovanni Battista, S. Agostino e S. Nicola da Tolentino che l'aiutarono a spiccare il volo dallo " Scoglio" fino al Convento di Cascia in un modo a Lei incomprensibile. Le monache convinte dal prodigio e dal suo sorriso, la accolsero fra di loro e qui Rita vi rimase per 40 anni immersa nella preghiera.

 IL MIRACOLO SINGOLARE DELLA SPINA
Era il Venerdì Santo del 1432, S. Rita tornò in Convento profondamente turbata, dopo aver sentito un predicatore rievocare con ardore le sofferenze della morte di Gesù e rimase a pregare davanti al crocefisso in contemplazione. In uno slancio di amore S. Rita chiese a Gesù di condividere almeno in parte la Sue sofferenze. Avvenne allora il prodigio: S. Rita fu trafitta da una delle spine della corona di Gesù, che la colpi alla fronte. Fu uno spasimo senza fine. S. Rita portò in fronte la piaga per 15 anni come sigillo di amore. 

VITA DI SOFFERENZA
Per Rita gli ultimi 15 anni furono di sofferenza senza tregua, la sua perseveranza nella preghiera la portava a trascorrere anche 15 giorni di seguito nella sua cella "senza parlare con nessuno se non con Dio", inoltre portava anche il cilicio che le procurava sofferenza, per di più sottoponeva il suo corpo a molte mortificazioni: dormiva per terra fino alla fine quando si ammalo e rimase inferma negli ultimi anni della sua vita.

 IL PRODIGIO DELLA ROSA
A circa 5 mesi dal trapasso di Rita, un giorno di inverno con la temperatura rigida e un manto nevoso copriva ogni cosa, una parente le fece visita e nel congedarsi chiese alla Santa se desiderava qualche cosa, Rita rispose che avrebbe desiderato una rosa dal suo orto. Tornata a Roccaporena la parente si reco nell'orticello e grande fu la meraviglia quando vide una bellissima rosa sbocciata, la colse e la portò a Rita. Cosi S. Rita divenne la Santa della "Spina" e la Santa della "Rosa". S. Rita prima di chiudere gli occhi per sempre, ebbe la visione di Gesù e della Vergine Maria che la invitavano in Paradiso. Una sua consorella vide la sua anima salire al cielo accompagnata dagli Angeli e contemporaneamente le campane della chiesa si misero a suonare da sole, mentre un profumo soavissimo si spanse per tutto il Monastero e dalla sua camera si vide risplendere una luce luminosa come se vi fosse entrato il Sole. Era il 22 Maggio del 1447. S. Rita da Cascia è stata beatificata ben 180 anni dopo il suo decesso e proclamata Santa a 453 anni dalla sua morte. 

Preghiera per la pace in famiglia 

O Dio, autore della pace e custode amoroso della carità, guarda benevolo e misericordioso la nostra famiglia. Vedi, o Signore, come è spesso in discordia e come la pace si allontana da essa. Abbi pietà di noi. Fa' che ritorni la pace, perché tu solo ce la puoi concedere. O Gesù, Re di pace, ascoltaci per i meriti di Maria Santissima, regina della pace, e anche per i meriti della tua serva fedele, Santa Rita che arricchisti di tanta carità e dolcezza da essere angelo di pace ovunque vedesse discordia. E tu, cara Santa, prega per ottenerci questa grazia dal Signore sulla nostra famiglia e su tutte le famiglie in difficoltà. Amen.

 Preghiera della sposa 

O gloriosa santa Rita, sebbene ti sia sposata per obbedire ai tuoi genitori, divenisti un'ottima sposa cristiana e una brava mamma. Ottieni anche a me l'aiuto di Dio, perché possa vivere bene la mia vita matrimoniale. Prega perché abbia la forza di mantenermi fedele a Dio e al mio sposo. Abbi cura di noi, dei figli che il Signore vorrà donarci, dei vari impegni che dovremo affrontare. Che nulla turbi la nostra concordia. Gli angeli della pace assistano la nostra casa, allontanino la discordia e si accresca la comprensione e l'amore che unisce le anime redente dal sangue di Gesù. Fa' che, anche per la tua intercessione, un giorno veniamo a lodare Dio in cielo, nel Regno dell'amore eterno e perfetto.

 Preghiera della mamma in attesa 

Alla tua nascita, o Santa Rita, avesti il nome simbolico di una gemma e di un fiore. Guarda con amo­revolezza me che sto per divenire mamma. Anche tu divenisti mamma di due figli, che amasti ed educasti come soltanto una santa mamma può fare. Prega perché il Signore mi conceda la grazia del bimbo, che con mio marito attendiamo come dono del cielo. Fin d'ora lo offriamo al Sacro Cuore di Gesù e di Maria e l'affidiamo anche alla tua protezione. Si compia nella gioia il miracolo di una vita nuova e benedetta da Dio.

 Preghiera della mamma 

O Vergine immacolata, madre di Gesù e madre mia, per intercessione di Santa Rita, aiutami nella dolce e grave responsabilità di essere mamma. A te affido, o Madre, i figli che amo tanto e per cui trepido, spero e gioisco. Insegnami a guidarli come Santa Rita, con mano sicura per la via di Dio. Rendimi tenera senza debolezze e forte senza durezze. Ottienimi quella amorosa pazienza che non si stanca mai e tutto offre e sopporta per la salvezza eterna delle sue creature. Aiutami, o Madre. Forma il mio cuore a immagine del tuo e fa' che i miei figli vedano in me un riflesso delle tue virtù, affinché, dopo aver imparato da me ad amarti e a seguirti in questa vita, giungano un giorno a lodarti e benedirti in cielo. Maria, regina dei Santi, disponi per i miei figli anche la protezione di Santa Rita.

 A santa Rita, modello di vita 

Santa Rita da Cascia, modello delle spose, delle mamme di famiglia e delle religiose, io ricorro alla tua intercessione nei momenti più difficili della mia vita. Tu sai che spesso la tristezza mi opprime, perché non so trovare la via d'uscita in tante situazioni dolorose.
Ottienimi dal Signore le grazie di cui ho bisogno, specialmente la serena fiducia in Dio e la calma interiore. Fa' che io imiti la tua dolce mitezza, la tua forza nelle prove e la tua eroica carità e chiedi al Signore che le mie sofferenze possano giovare a tutti i miei cari e che tutti possano essere salvi per l'eternità.

 Preghiera per i casi impossibili e disperati 

 O cara Santa Rita, nostra Patrona anche nei casi impossibili e Avvocata nei casi disperati, fate che Dio mi liberi dalla mia presente afflizione......., e allontani l'ansietà, che preme così forte sopra il mio cuore. Per l'angoscia, che voi sperimentaste in tante simili occasioni, abbiate compassione della mia persona a voi devota, che confidentemente domanda il vostro intervento presso il Divin Cuore del nostro Gesù Crocifisso. O cara Santa Rita, guidate le mie intenzioni in queste mie umili preghiere e ferventi desideri. Emendando la mia passata vita peccatrice e ottenendo il perdono di tutti i miei peccati, ho la dolce speranza di godere un giorno Dio in paradiso insieme con voi per tutta l'eternità. Così sia. Santa Rita, Patrona dei casi disperati, pregate per noi. Santa Rita, Avvocata dei casi impossibili, intercedete per noi. 3 Pater, Ave e Gloria. 

Informazioni prese da qui  e qui .

 ********************

 Sfânta Rita din Cascia (1381-1447)
văduvă, călugăriţă

 Oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică (Mt 19,29). Tradiţia ne povesteşte că, înclinată spre viaţa de mănăstire, a fost logodită cu un om brutal şi violent, care, convertit de ea, a ajuns apoi să fie ucis dintr-o răzbunare. Cei doi fii au jurat să-l răzbune şi Rita, nereuşind să-i liniştească, l-a rugat pe Dumnezeu să-i facă mai degrabă să moară. Când dorinţa ei s-a împlinit, Rita s-a retras în Mănăstirea augustinienelor “Sfânta Maria Magdalena”. Aici a trăit o viaţă sfântă, cu o spiritualitate aparte, în care era privilegiată pătimirea Domnului nostru Isus Cristos. Într-un extaz, ea a primit un stigmat aparte, pe frunte, care i-a rămas până la moarte. Viaţa ei de soţie şi mamă creştină, semnată de durerea şi de necazurile umane, este şi astăzi un exemplu. Între multele lucruri neclare ce însoţesc viaţa sfinţilor, cel mai mare după moarte este unul care o priveşte pe sfânta Rita din Cascia, una dintre sfintele cele mai venerate în Italia şi în lumea catolică. Ea a fost beatificată abia după 180 de ani de la moartea sa şi proclamată sfântă abia după 453 de ani de la moarte. Aşadar, este o sfântă care a avut o cale oficială pentru canonizare foarte lentă - să ne gândim numai că sfântul Anton de Padova a fost proclamat sfânt la mai puţin de un an de la moartea sa -, dar, cu toate acestea, sfânta Rita a fost şi este una dintre cele mai invocate figuri ale sfinţeniei. Rita are titlul de “sfânta cazurilor imposibile”, adică a cazurilor clinice sau de viaţă în care nu mai există speranţă şi, prin mijlocirea ei, sunt rezolvate în mod miraculos.
 Soţie şi mamă încercată s-a născut în jurul anului 1381, la Roccaporena, un sat de munte la 710 m altitudine, în comuna Cascia, provincia de Perugia. Părinţii săi, Antonio Lottius şi Amata Ferri, erau deja maturi când s-au căsătorit, şi numai după doisprezece ani s-a născut Rita, ca un dar al Providenţei. Viaţa Ritei a fost o întreţesătură de fapte minunate, pe care tradiţia, din care avem puţine informaţii, ni le-a transmis; dar, ca în toate legendele, există, fără îndoială, un fond de adevăr. Se povesteşte aşadar că mama, foarte pioasă, a avut viziunea unui înger ce îi vestea graviditatea târzie, că vor avea o fiică şi că o vor numi Rita. Sub acest aspect, este o asemănare cu Ioan Botezătorul, care şi el s-a născut din părinţi bătrâni şi numele i-a fost sugerat într-o viziune. Întrucât la Roccaporena nu exista o biserică cu baptisteriu, micuţa Rita a fost botezată în biserica “Santa Maria della Plebe”, din Cascia. De copilăria ei se leagă o minune. După câteva luni de la naştere, părinţii au început să ia fetiţa cu ei la lucrările de pe câmp, punând-o într-un coş de papură, destul de aproape. Într-o zi, când micuţa se odihnea la umbra unui copac, în timp ce părinţii erau mai departe, un roi de albine i-au înconjurat capul fără să o înţepe, ba chiar unele dintre ele au intrat în leagăn, lăsând acolo miere. Între timp, un ţăran, ce se rănise la mână cu o secere, a lăsat munca pentru a alerga la Cascia ca să fie îngrijit; trecând prin faţa leagănului şi văzând scena, a încercat să alunge albinele şi a venit astfel a doua fază a minunii; în timp ce încerca să îndepărteze albinele, rana i s-a vindecat complet. A strigat că este minune şi, împreună cu el, toţi locuitorii din Roccaporena au recunoscut faptul acesta ca fiind miraculos. Rita a crescut în ascultare faţă de părinţi, care, la rândul lor, i-au transmis fiicei, atât de mult aşteptată, cele mai vii sentimente religioase. Şi-a trăit copilăria şi adolescenţa în liniştitul oraş Roccaporena, unde familia sa avea o poziţie bună şi un anumit prestigiu, întrucât se pare că membrii familiei Lottius erau incluşi printre “pacieri” (pacificatori) între controversele civile şi penale ale oraşului. Deja din primii ani ai adolescenţei, Rita şi-a manifestat deschis vocaţia pentru o viaţă călugărească. Ori de câte ori era posibil, se retrăgea în micul oratoriu construit cu consimţământul părinţilor, sau alerga la Mănăstirea “Sfânta Maria Magdalena”, aproape de Cascia, unde probabil avea o soră sau o rudă. Frecventa şi biserica “Sfântul Augustin”, alegându-i ca protectori pe sfinţii care erau veneraţi acolo, în afară de sfântul Augustin, Ioan Botezătorul şi Nicolae de Tolentino, canonizat apoi în anul 1446. Avea 13 ani când părinţii, obligaţi să o facă, au logodit-o cu Fernando Mancini, un tânăr din oraş, cunoscut pentru caracterul său puternic, impetuos, după unii studioşi, brutal şi violent. Rita nu a fost entuziasmată, întrucât altele erau aspiraţiile ei, dar în epoca aceea, căsătoria nu era stabilită de logodnici, ci de interesele familiilor. Ea a trebuit să cedeze insistenţelor părinţilor şi să se ofere ca mireasă tânărului ofiţer care comanda garnizoana din Colegiacone, căruia i-a fost “victimă şi soţie”. A suferit din partea lui tot felul de maltratări, fără a se plânge, cerând cu umilinţă până şi permisiunea de a merge la biserică. O dată cu naşterea celor doi gemeni şi cu perseverenţa de a răspunde cu blândeţe la violenţă, a reuşit, cu timpul, să transforme caracterul soţului, să-l facă mai blând; a fost o schimbare ce a făcut să se bucure toată Roccaporena, care, timp de ani de zile, trebuise să suporte numai discordii. Fiii, Giangiacomo Antonio şi Paolo Maria, au crescut educaţi de Rita Lottius, conform principiilor ce i-au fost transmise de părinţii ei, dar, din nefericire, şi-au însuşit idealuri şi reguli din comunitatea de la Cascia, care, printre altele, reţineau ca legitimă răzbunarea. După câţiva ani, într-o perioadă neprecizată, cei doi bătrâni părinţi ai Ritei şi apoi soţul au fost ucişi într-o ambuscadă, într-o seară, când se întorceau la casa din Cascia. Fără îndoială, a fost acţiunea unuia care nu-i iertase violenţele de mai înainte. Fiilor, de acum de 15 ani, a încercat să le ascundă moartea violentă a tatălui, dar, din acea zi dramatică, a trăit cu frica pierderii şi a fiilor, întrucât au aflat despre cei care l-au ucis pe soţ. Erau hotărâţi să-i elimine pe toţi cei care aparţineau familiei Mancini; în acelaşi timp, cumnaţii ei erau hotărâţi să se răzbune pe Fernando Mancini şi fiii ei trebuiau, în felul acesta, să fie implicaţi în lupta de răzbunare. O legendă povesteşte că Rita, pentru a-i sustrage de la această soartă, l-a rugat pe Cristos să nu permită ca sufletele celor doi fii ai săi să se piardă, ci, mai degrabă, să-i ia din această lume. “Eu ţi-i dau. Fă cu ei ce vrei”. După un an, cei doi fraţi s-au îmbolnăvit şi au murit, spre durerea mamei lor. Îmi permit acum să introduc o reflecţie personală; sunt din Italia de Sud şi în unele regiuni există corupţie organizată şi, în unele sate, chiar răzbunări familiale, ca în timpul sfintei Rita, şi periodic lasă morţi în teritoriul natal. Numai că astăzi avem tot mai des femei de viaţă uşoară, care se substituie oamenilor ucişi, încarceraţi sau fugari; sau pentru a-i instiga pe ceilalţi membri ai familiei sau componenţi ai bandelor, pentru a se răzbuna, avem femei introduse în Mafia, în Camora etc. Sfânta Rita, cu riscul de a-şi diviza proprietatea creată, i-a cerut lui Dumnezeu să-i ia fiii, aşa încât să nu se amestece, la rândul lor, în răzbunările urmate de omucidere. Sfânta Rita este un model de femeie adaptat pentru timpurile grele. Zilele sale au fost acelea ale unei perioade tragice, din cauza luptelor fratricide, a ciumelor, a foametei, a armatelor care veneau să invadeze încontinuu Italia şi care semănau pretutindeni foamete. Violenţa acţiunilor locale a distrus existenţa familiei Rita Lottius. Dar ea nu s-a dat bătută, nu şi-a petrecut restul zilelor plângând, ci a avut curajul să lupte pentru a opri răzbunarea şi a alege pacea. Îndată a fost înconjurată de un nume bun, întrucât lumea din Roccaporena o căuta ca pe un judecător de pace în acel cuib de vipere ce se afla în primăriile medievale. Un exemplu strălucitor al rolului determinant şi activ al unei femei în câmp social, de pace şi de dreptate. Văduvă şi călugăriţă Liberă de legăturile familiale, s-a adresat surorilor augustiniene din Mănăstirea “Sfânta Maria Magdalena”, din Cascia, pentru a fi primită de ele; a fost respinsă de trei ori, în ciuda cererilor ei înfocate. Motivele nu sunt clare, dar se pare că surorile s-au temut să nu fie implicate în cearta dintre familiile locului, şi numai după o împăcare, realizată în mod public, între fraţii soţului şi cei care l-au ucis, ea ar fi putut să intre în mănăstire. După cum spune tradiţia, intrarea ei în mănăstire a fost un fapt miraculos. Se povesteşte că, într-o noapte, Rita, ca de obicei, a mers să se roage pe un “Scoglio” (înălţime pe munte ce se ridică cu 100 m deasupra localităţii Roccaporena), şi aici a avut loc viziunea celor trei sfinţi protectori ai ei, care au dus-o la Cascia, introducând-o în mănăstire. Era probabil anul 1407; când surorile au văzut-o în rugăciune, în corul lor, deşi toate porţile erau închise, convinse de minune şi de surâsul ei, au primit-o între ele. În timpul acela, Rita avea cam 30 de ani şi, deşi nu primise nici o educaţie literară, a fost admisă printre călugăriţele din cor, adică acele surori care, ştiind să citească, puteau să recite “Oficiul divin”, dar în mod evident, pentru Rita s-a făcut o excepţie, substituindu-se “Oficiul divin” cu alte rugăciuni. Noua soră a intrat imediat în comunitate, ducând o viaţă de sfinţenie exemplară, practicând caritatea, pietatea şi pocăinţe deosebite, încât, în scurt timp, a trezit admiraţia surorilor. Având o devoţiune aparte faţă de pătimirea lui Cristos, a dorit să fie făcută părtaşă la suferinţele Domnului, astfel că durerile lui au devenit tema principală a meditaţiilor şi rugăciunilor sale. Isus a ascultat-o şi, într-o zi, în anul 1432, în timp ce era în contemplaţie înaintea crucifixului, a simţit un spin din coroana lui Cristos că s-a înfipt în fruntea ei, producându-i o rană profundă ce a devenit apoi purulentă şi putridă, obligând-o la o separare continuă. Rana a dispărut numai cu ocazia unui pelerinaj la Roma, care a avut loc la canonizarea sfântului Nicolae de Tolentino, suspendată din secolul precedent; lucrul acesta i-a permis să treacă printre oameni. Era atât de identificată cu crucea, încât a trăit în suferinţă ultimii cincisprezece ani, mângâiată de trudele, de suferinţele, dar şi de posturile şi flagelările care erau atâtea şi atât de diferite; în ultimii patru ani, se hrănea atât de puţin, încât poate Împărtăşania euharistică era singura ei hrană, şi a fost constrânsă să rămână întinsă pe patul de suferinţă. În această fază finală a vieţii ei, s-a întâmplat o altă minune; fiind nemişcată în pat, a primit vizita unei rude care, atunci când şi-a luat rămas-bun, a întrebat-o dacă doreşte ceva din casa ei de la Roccaporena şi Rita i-a răspuns că i-ar fi plăcut să aibă un trandafir din grădină, însă ruda a obiectat că suntem în plină iarnă şi că acest lucrul este imposibil. Dar Rita a insistat. Întorcându-se la Roccaporena, ruda a mers în grădiniţa casei şi a găsit acolo un trandafir îmbobocit. Plină de uimire, l-a luat şi i l-a dus Ritei, la Cascia, care i-a mulţumit şi l-a oferit surorilor uimite. În felul acesta, sfânta văduvă, mamă, soră, a devenit sfânta “spinilor” şi sfânta “trandafirului”; în ziua sărbătorii ei, aceste flori sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor. La 22 mai 1447, Rita a trecut din această viaţă, în timp ce clopotele sunau a sărbătoare vestind “naşterea ei pentru cer”. Se povesteşte că, în ziua înmormântării, când de acum se răspândise vestea minunilor din jurul trupului ei, au apărut albine negre care şi-au făcut cuib în pereţii conventului, şi încă şi astăzi sunt acolo albine care nu au stup, nu fac miere şi de cinci secole se înmulţesc între acele ziduri. Printr-un privilegiu special, trupul ei nu a fost niciodată înmormântat, tratat într-un mod specific tehnicilor din vremea aceea, a fost aşezat într-un sicriu de chiparos, s-a pierdut apoi într-un incendiu, apoi a fost regăsit într-un artistic sarcofag de lemn, lucrarea lui Cesco Barbari, un lemnar din Cascia, un om credincios, vindecat prin mijlocirea sfintei. Pe sarcofag sunt numeroase reprezentări ale lui Antonio de Norcia (1457), pe capac este reprezentată sfânta în haină augustiniană, întinsă în somnul morţii pe o draperie înstelată; sarcofagul este astăzi păstrat într-o bazilică nouă, construită între anii 1937-1947, iar trupul neputrezit se află într-o urnă transparentă, expus spre venerarea nenumăraţilor credincioşi în bazilica sanctuar “Sfânta Rita de Cascia”. Alături de pernuţă se află o inscripţie lungă ce face apel la viaţa “perlei din Umbria”, la iubirea ei pentru cruce şi la viaţa ei de călugăriţă sfântă; epitaful este în antica limbă a Umbriei şi este de mare interes pentru a cunoaşte profilul spiritual al sfintei Rita. Trebuie să spunem că trupul, rămas în mod miraculos necorupt, spre deosebire de acela al altor sfinţi, apare ca o persoană moartă de curând şi nu prezintă pe frunte faimoasa plagă a spinilor, care a dispărut în mod miraculos după moarte. Totul este documentat pe relatările medicale efectuate în timpul procesului de beatificare ce au avut loc în anul 1627, pe timpul papei Urban al VIII-lea; cultul a continuat fără încetare pentru sfânta numită “trandafirul de la Roccaporena”; pe 24 mai 1900, papa Leon al XIII-lea a canonizat-o în mod solemn. Cu numele ei au fost intitulate mai multe iniţiative de asistenţă, mănăstiri, biserici etc. A apărut şi o uniune, numită “Opera Sfintei Rita”, care are ca scop cultul sfintei, cunoaşterea ei, pelerinaje continue şi, printre nenumăratele realizări, se numără capela din casa ei, capela “Sacro Scoglio”, unde se ruga, sanctuarul de la Roccaporena, un orfelinat şi o casă a pelerinului. Inima cultului, însă, rămâne sanctuarul şi mănăstirea din Cascia, care, împreună cu Assisi, Norcia, Cortona, constituie leagănul marii sfinţenii a Umbriei.